Royal Fashion

20/12/2010 at 19:17 (Teatru) (, , , , )

Daca nu ati vazut inca spectacolul „Royal Fashion”, maine aveti ocazia s-o faceti.  De la ora 19:00 la Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”, maine 21 decembrie 2010, un spectacol exceptional in regia Dan Puric. Veti fi cu adevarat fermecati. „Royal Fashion” este o dovada de calitate, frumos, sublim. Nu trebuie ratat sub niciun pretext.

 

„În 1947 n-a abdicat sub ameninţarea tancurilor sovietice doar monarhia, ci şi calitatea sub presiunea cantităţii revoltate. De atunci, în România, ducem o viaţă pur cantitativă. Măsurată mai întâi în cincinale, accelerată azi dincolo de firea umană, această viaţă ne-a gonit şi ne goneşte încontinuu de noi înşine.

Am încercat prin acest spectacol să aduc aminte ceea ce am pierdut: fiorul înălţător al calităţii. Căci regalitatea asta presupune: o înălţare, o înnobilare, o scoatere din mulţime. În termenii vieţii, femeia pe care o iubim este regina noastră. Ea ne-nalţă dincolo de obişnuitul trăit până s-o cunoaştem. La fel, bărbatul iubit de femeie este regele ei. Dragostea, deci, nu este nici pe departe o stare democratică, ci o stare aristocratică. Este, dacă vreţi, înnobilarea firii umane, atât de supusă biologicului şi gregarităţii, cu statutul de fiinţă.

Fiinţa omului este deci regalitatea firii. „Ce mai faci cu intratul întru fiinţă?”, îl întreabă Eminescu pe Slavici, tocmai ca să-l înveţe să acceadă zilnic la zările înalte ale sufletului frumos. Regalitatea, fiind înnăscută, nu face eforturi şi de-asta nu are nevoie de ideologii, pentru că este organică. Calitatea supremă atrage în jurul ei calităţi. Şi astfel, la palatul regal, Maiestatea Sa Regina Elisabeta îi chema pe oamenii de calitate ai ţării, printre ei şi Mihai Eminescu.

„Domnule Eminescu, cum scrieţi versurile?” l-a întrebat poeta Carmen Sylva, adică cea care era de fapt regina Elisabeta. „Majestate, eu scriu versurile aşa cum cade frunza din copac”, a răspuns Eminescu. Şi astfel, numai în faţa regalităţii, spovedania lui ne-a fulgerat. Eminescu murea cu fiecare vers.

Calitate lângă calitate nu creează o cantitate calitativă, o sumă, o masă, ci o lumină inefabilă la care vin firesc şi alte calităţi. Monarhia este ca lumina soarelui unde fluturii calităţii au putut să zboare în voie, fără frica de a se arde. Comunismul şi lumea haotică de azi, fără de nume, dar sinistră, reprezintă lumina făcută; lampa sau becul la care bieţii fluturi ai calităţii vin în naivitatea lor şi mor ucişi cu aripile frânte de căldura ucigaşă.România şi-a ars fluturii calităţii şi-i arde fără milă şi azi. De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigaşă şi să deschid fereastra ca să intre soarele.”
Dan Puric

Legătură permanentă Lasă un comentariu

TEDxBucharest – Oana Pellea

01/12/2010 at 19:19 (Se intampla in lume, Sentimente, Teatru) (, , , )

Iti face atat de bine sa o asculti.

Legătură permanentă 1 comentariu

Liceu – cimitir al tineretii mele?

05/12/2008 at 23:57 (Adolescenta) (, , , , , )

De cate ori nu te-ai gandit ce bine ar fi sa termini mai repede liceul? De cate ori nu ti-ai dorit sa scapi odata de toate, de atatea ore plictisitoare, pauze prea scurte si sa ajungi in sfarsit la facultate unde sa faci doar ceea ce-ti place, fara atatea materii nefolositoare!
Ei bine, nu e chiar asa… Ma gandesc la ziua in care vom termina si mai mult ca sigur va fi una foarte fericita. Totusi, nu crezi ca dupa aceea iti va lipsi liceul? Adu-ti aminte cat de mult iti dorai in clasele primare sa devii licean! Cu cata ardoare sperai sa vina mai repede ziua in care vei intra pe portile liceului si vei fi boboc.
Aminteste-ti primele momente din viata de licean! Ziua in care ti-ai cunoscut colegii, ziua in care a inceput crearea unor noi prietenii. Si acestia vor fi toata viata prietenii tai cei mai deosebiti. Ai trecut peste zile grele, cu lucrari si teze, peste zile in care chiuleai in curtea scolii sau in parc, peste zile frumoase in care ai ras mult si te-ai simtit bine…
Liceul este locul in care ne petrecem cei mai frumosi ani ai vietii! perioada in care legam prietenii, in care ne descoperim pe noi insine, in care descoperim viata si in final ne maturizam. El face legatura intre copilarie si adolescenta, intre adolescenta si maturitate…
Sa fie oare liceul cimitirul adolescentei noastre? Poate ca da. Aici vor ramane ingropati anii dragi ai adolescentei, ani in care credeam ca suntem stapanii lumii si visam cu ochii deschisi, in care eram fericiti si ne indragosteam tot timpul, ani in care credeam ca totul este posibil si nimeni nu ne poate face niciun rau… Cu siguranta ca vor ramane in inimile noastre pentru totdeauna: prieteni, profesori, lungile coridoare si scarile aglomerate unde iti pierdeai toata pauza incercand sa cobori, cantina cu mancare calda, cam rar, rafturi goale si ciocolata la negru, aparatul de cafea mai mereu stricat, sala de sport de unde veneam epuizati si cu febra musculara pentru o saptamana, curtea scolii, plina mereu de fete cunoscute…
Este liceul asadar un cimitir al tineretii? Poate ca e prea sumbru cuvantul… hai sa-l consideram mai bine un „caiet de amintiri” pastrat intr-un raft prafuit din biblioteca sufletului nostru.

Legătură permanentă 1 comentariu